Raport final al anului 2016 – în Uniunea Bisericilor CEB a crescut numărul celor botezați și numărul membrilor din biserici

În nouă regiuni ale Republicii Moldova au loc întâlnirile slujitorilor, dedicate analizei dărilor de seamă a bisericilor CEB pentru anul 2016. În or. Edineț, unde s-au adunat slujitorii regiunii de Nord, Alexandru Goncearuc, vice-episcopul UBCEB, a amintit tema principală al anului 2017 cu cuvintele din Evanghelia după Ioan 17:21: «Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.»


În predica sa, Fratele Alexandru a îndemnat pe toți slujitorii să învețe să ierte și să fie cei dintâi care caută calea de a restabili pacea, în cazul în care aceasta va fi nesocotită: ”Doar procedând în felul următor, vom putea menține unitatea în uniune, și, în puterea Duhului lui Dumnezeu, de a înfăptui slujirea care ne-a fost încredințată”.
La aceste întâlniri a fost prezentată statistica slujirii bisericilor, atât celor regionale, cât și celor din întreaga Uniune. În ciuda faptului că în unele regiuni ale țării continuă scăderea numărului membrilor bisericilor, statistica comună în acest an conține un bilanț pozitiv. În primul rând, a crescut numărul celor botezați. În anul 2016, 705 persoane au încheiat legământ cu Dumnezeu (în 2015 – 684 persoane). În al doilea rând, întreg număr al membrilor din biserici a crescut cu aprox. 250 persoane și a ajuns la numărul de 18 354. Sunt tendințe pozitive în aspectele donației pentru lucrarea Domnului în casieria Uniunii Bicericilor CEB. Multe biserici, în special cele din regiunile Bugeac și Cahul, dau dovadă de jertfire și generozitate: ”Căci ajutorul dat de darurile acestea nu numai că acoperă nevoile sfinților, dar este și o pricină de multe mulțumiri către Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:12)

La ședințe au avut loc și discuții generale cu privire la propovăduirea în mod eficient a Evangheliei oamenilor, împlinind marea trimitere a Domnului Isus Hristos. Acest subiect este foarte relevant, mai ales că în 2016 a scăzut numărul celor întorși la Domnul. Într-o atmosferă neformală, frații slujitori au împărtășit experiențele proprii în slujirea de evanghelizare, cum să-i ajute pe cei pocăiți să ajungă la momentul în care vor încheia Legământ cu Dumnezeu și vor deveni membri activi a bisericii lui Hristos. În anul 2016, în slujirea de evanghelizare, în mod special, au depus efort bisericile din regiunea Bălți. Aproximativ 450 de persoane s-au întors la Domnul și frecventează bisericile CEB ( în 2015 – au fost 172).De asemenea, Ion Miron, episcopul Uniunii CEB, a anunțat unele dintre evenimente planificate pentru 2017.Pe data de 30 martie va avea loc ședința Consiliului Uniunii, unde se vor discuta aspectele de pregătire cu privire la Congresul UBCEB. Sfatul fraților a hotărât că al 33 – lea Congres a creștinilor evanghelici baptiști din Moldova va avea loc în perioada 15 – 16 septembrie în or. Chișinău. Congresul va fi precedat de adunările slujitorilor în 9 regiuni, la care vor fi aleși liderii regionali.
În perioada 28 – 29 aprilie, în Chișinău va avea loc conferința pe tema ”Israel și biserica timpului de pe urmă”, la care vor fi invitați peste 200 de participanți.
La data de 19 – 21 mai, în Moldova vor avea loc evenimente de evanghelizare pentru tineri. La aceste slujiri va participa evanghelistul Sammy Tipit. La Nord, tinerii se vor aduna pe data de 19 mai în incinta bisericii ”Covceg”, or. Bălți, iar în Chișinău, în perioada 20 -21 mai, la Palatul Național. Invitațiile vor fi disponibile la liderii regionali de tineret.